Oana Radu, Corina Şuteu şi Mihai Chirilov la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Filmului Românesc de la New York: BEYOND, 2011. Credit foto: GODLIS

Demisia echipei ICR New York

Comunicat de presă

Stimaţi colaboratori ai Institutului Cultural Român din New York,

Ca urmare a demisiei pe care am depus-o, împreună cu Oana Radu, de la direcţia ICR New York credem necesare următoarele clarificări.

Această demisie vine ca un răspuns natural la şirul de măsuri luate în defavoarea instituţiei pe care am slujit-o cu pasiune şi competenţă în ultimii şase ani. Schimbarea mandatului Institutului Cultural Român, realizată agresiv, în absenţa totală a unei dezbateri publice şi în contradicţie cu atitudinile şi luările de poziţie ale unui număr impresionant de oameni de cultură şi de artişti din România şi din străinătate, blocarea fondurilor institutului pentru toamna lui 2012 şi compromiterea astfel a unor proiecte deja angajate în colaborare cu parteneri instituţionali americani, imposibilitatea de a planifica programul institutului pentru 2012 şi, nu în ultimul rând, reîntoarcerea unei abordări arhaice în politica culturală externă a României au determinat depunerea demisiei.

Credem că, în contextul actual, viziunea emancipată, modernă şi sistematizată pe care echipa aflată sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici a pus-o în practică în ultimii ani este definitiv compromisă. Ca profesionişti, nu putem asista pasivi şi nici nu dorim să fim în complicitate cu această agonie instituţională. Cred, personal, de această dată din perspectiva a 20 de ani de expertiză în cooperarea culturală internaţională, că demersul ICR dezvoltat de echipa Patapievici este singurul care poate sincroniza România la caracterul conectiv al lumii culturale moderne. Atât eu, cât şi Oana Radu, rămânem fidele acestui spirit, bazat pe expresia liberă a artelor, pe cosmopolitism şi pe schimb cultural interactiv.

Cu prilejul demisiei, dorim să exprimăm gratitudinea noastră celor care au făcut parte, pentru o mai scurtă sau mai lungă perioadă, din echipa ICR New York. De asemenea, dorim să ne exprimăm gratitudinea faţă de fosta conducere şi faţă de echipa ICR Bucureşti pentru climatul de încredere şi profesionalism în care am colaborat pe parcursul acestor şase ani. Nu în ultimul rând, dorim să aducem mulţumirile noastre tuturor artiştilor, intelectualilor şi oamenilor de cultură care au constituit substanţa programelor pe care le-am dezvoltat şi fără de care nu am fi putut face vizibilă România pe harta artistică a Statelor Unite.

Corina Șuteu

Source: https://agenda.liternet.ro/articol/15434/Comunicat-de-presa-Corina-Suteu/Demisia-echipei-ICR-NewYork-septembrie-2012.html